Scopul vieţii

Un lucru foarte important în viaţă pe care l-am aflat destul de târziu, este următorul: În viaţă nu primim ceea ce ne dorim ci ceea ce suntem noi cu adevărat. Personal, ţin să cred  că există un plan bine trasat pentru fiecare dintre noi, un plan scris dinainte pentru soarta noastră. Ori destin, cum doriţi să-i spuneţi. Fiecare dintre noi dispunem de alegeri privind modul în care se desfăşoară propria noastră viaţă şi că destinul final îl creăm prin oportunităţile oferite şi alegerile pe care le facem. Viaţa este precum o apă curgătoare. Îşi urmează cursul dar noi putem avea un control asupra modului în care răspundem la ceea ce viaţă ne trimite în cale, la încercările ei.

Scopul vieţii este simplu şi depinde de fiecare cât timp trebuie să petreacă pentru a-l descoperi. 

Scopul vieţii este să evoluăm şi să ne amintim cu fiecare ocazie de eul nostru. Să ne amintim cât de puri am fost la început şi cât de mult ne-am schimbat, uitându-ne să devenim că ceilalţi din jur, împrumutând comportamentul lor, de cele mai multe ori greşit. Important este să ne găsim calea. În adevăratul sens al cuvântului, nici o cale nu este mai bună ca alta. Doar pare la început că ar fi mai bună. Suntem co-autori la povestea care a fost scrisă pentru noi. 

Toţi spun că viaţă este un joc. Da, aşa este. Însă că orice joc, viaţa are reguli. Dacă trăim în armonie cu aceste reguli, tote lucrurile sunt bune. Dacă încercăm să sărim peste aceste reguli, intervine un dezechilibru. Depinde de tine să devii ceea ce doreşti!

Comunicare

A comunica este cea mai importantă amptitudine în viaţă. Cele mai multe ore de trezire le petrecem comunicând unii cu ceilalţi. Dar gândiţi-va puţin: am învăţat ani de zile să citim, să scriem, să vorbim. Dar de ascultat am învăţat cu adevărat? În adevăratul sens? Ce calificare, ce educaţie am primit, care să ne facă apţi de a asculta cu adevărat şi de a inelege o altă fiinţă umană dinăuntru cadrului ei de referinţă?

Perspectivă

Este foarte logic ca doi oameni să aibe păreri diferite şi totuşi să aibă amândoi dreptate? Acest lucru nu ţine de logică: e o realitate psihologică. Dumneavoastră vedeţi un obiect într-un fel, eu în alt fel. Amândoi privim aceiaşi imagine, şi fiecare dintre noi are dreptate. Vedem aceleaşi linii, acelaşi contur. Însă le interpretăm diferit, deoarece am fost condiţionaţi să le interpretăm în mod diferit. Nu vom reuşi niciodată să depăşim limitele impuse de aceste condiţionări, dacă nu acordăm valoare diferenţelor, dacă nu ne respectăm şi preţuim reciproc, admiţând că putem avea amândoi dreptate. Nu există doar: ori/ori şi că există întotdeauna o a treia alternativă.