joi, 6 august 2015

Scopul vieţii

Un lucru foarte important în viaţă pe care l-am aflat destul de târziu, este următorul: În viaţă nu primim ceea ce ne dorim ci ceea ce suntem noi cu adevărat. Personal, ţin să cred  că există un plan bine trasat pentru fiecare dintre noi, un plan scris dinainte pentru soarta noastră. Ori destin, cum doriţi să-i spuneţi. Fiecare dintre noi dispunem de alegeri privind modul în care se desfăşoară propria noastră viaţă şi că destinul final îl creăm prin oportunităţile oferite şi alegerile pe care le facem. Viaţa este precum o apă curgătoare. Îşi urmează cursul dar noi putem avea un control asupra modului în care răspundem la ceea ce viaţă ne trimite în cale, la încercările ei.


Scopul vieţii este simplu şi depinde de fiecare cât timp trebuie să petreacă pentru a-l descoperi. 

Scopul vieţii este să evoluăm şi să ne amintim cu fiecare ocazie de eul nostru. Să ne amintim cât de puri am fost la început şi cât de mult ne-am schimbat, uitându-ne să devenim că ceilalţi din jur, împrumutând comportamentul lor, de cele mai multe ori greşit. Important este să ne găsim calea. În adevăratul sens al cuvântului, nici o cale nu este mai bună ca alta. Doar pare la început că ar fi mai bună. Suntem co-autori la povestea care a fost scrisă pentru noi. 

Toţi spun că viaţă este un joc. Da, aşa este. Însă că orice joc, viaţa are reguli. Dacă trăim în armonie cu aceste reguli, tote lucrurile sunt bune. Dacă încercăm să sărim peste aceste reguli, intervine un dezechilibru. Depinde de tine să devii ceea ce doreşti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu